Intretinerea solului si erbicidarea la zmeur

Intretinerea solului si erbicidarea in plantatiile de zmeur

După plantare, plantaţiile de zmeur se îngrijesc cu toată atenţia în vederea realizării unei creşteri normale, realizarea unor plantaţii încheiate şi longevive. Dintre lucrările importante ce trebuie aplicate în plantaţii sunt: întreţinerea şi lucrarea solului, fertilizarea, irigarea, formarea şi conducerea tufelor, combaterea bolilor şi dăunătorilor.

În acest articol ne vom ocupa în special de modul de întretinere al solului  și metode de erbicidare la zmeur.

Întretinerea solului – cultura intercalată

Deși tot mai puțin practicată în ultimii ani datorita consumului de resusre și forță de muncă mai mare cultura intrecalată la zmeur poate fi practicată cu succes mai ales pe suprafețe mai mici.

În prinii doi ani de viaţă, plantele fiind mici şi cu puţine tulpini, rămâne o suprafaţă de teren destul de mare nefolosită, care pentru o exploatare eficientă a terenului poate fi cultivată cu specii agroalimentare de talie mică pentru a evita umbrirea zmeurului (leguminoase: mazăre, fasole; bostănoase: morcov, cartofi, ceapă şi usturoi etc.), dacă solul are o fertilitate normală şi condiţiile climatice permit astfel de culturi.

Pentru solurile cu fertilitate scăzută se cultivă cu succes o serie de îngrăşăminte verzi (secară singură sau în amestec cu leguminoase: lupin, fasoliţă, soia, măzăriche), care se încorporează prin arătură când au realizat maximum de biomasă. Indiferent de cultura intercalată, în lungul rândului trebuie să rămână o bandă de 0,6-0,8 m, care se lucrează, pentru a evita concurarea zmeurului de culturile intercalate. Culturile intercalate trebuie întreţinute corespunzător, se fertilizează şi se protejează împotriva bolilor şi dăunătorilor, se distrug buruienile fără a le lăsa să producă sămânţă.

În cazul folosirii culturilor intercalate, înainte de însămânţarea sau plantarea lor, intervalele se pregătesc corespunzător pentru a asigura condiţii optime de creştere şi fructificare, creând condiţii bune pentru obţinerea unor recolte mari şi de calitate. Solul din jurul plantelor de zmeur se prăşeşte manual de 4-6 ori pe perioada de vegetaţie, în funcţie de ritmul de creştere a buruienilor.

Toamna, după încetarea vegetaţiei şi eliberarea intervalelor de culturile intercalate, solul de pe intervale se mobilizează cu freza sau combinatorul la o adâncime de 14-16 cm. Pe rând, afânarea solului se poate face cu succes cu furca specială asemănătoare cu cea folosită la recoltatul sfeclei sau cu sapa manuală.

Important! Nu se va folosi lucerna pe intervale în culturile intercalate datorită sistemului profund de înradacinare concurând plantele de zmeur atât in ce privește umiditatea cât și resursele nutritive.

După primii doi ani solul se inierbează sau se întreține sub forma de ogor negru sau erbicidat pentru ca plantele sa se poată recolta ușor și pentru o dezvoltare bună a sistemului radicular.

Întreținerea solului sub forma de ogor negru sau erbicidat

Din anul al III-lea sau încă din primul an, când nu se folosesc culturile intercalate, în timpul perioadei de vegetaţie solul se menţine ca ogor lucrat, prin intervenţia repetată, de 4-6 ori cu grapa cu discuri şi cultivatorul, pentru a distruge crusta şi buruienile. Mai întâi se întrebuinţează cultivatorul care mobilizează solul la 10-12 cm adâncime, apoi alternativ cu grapa cu discuri.

Acesta lucrare poate fi facută și cu freza sau combinatorul în cazul când solul este prea îmburuienat. Lucrările repetate cu freza pot fi nefaste pentru sol ducând la distrugerea texturii și structurii acestuia precum și la distrugerea microorganismelor utile fertilității solului.

Obişnuit solul se lucrează după fiecare ploaie abundentă,  când apare crusta şi pe măsură ce solul începe să se îmburuieneze. Cu ocazia lucrărilor mecanice se distrug şi drajonii care se formează pe intervalul dintre rânduri. Lipsa intervenţiilor de distrugere a drajonilor care se formează pe interval poate duce la extinderea exagerată a benzilor cu efecte negative asupra calităţii producţiei din lipsa luminii şi asupra gradului de maturare a lemnului.

 

Erbicidarea în plantațiile de zmeur

Erbicidarea este o metodă modernă și tot mai des practicată în plantațiile de zmeur atât pe intervale cât și pe rând. Aceasta asigură solul curat de buruieni fără consum de forță de muncă ridicat.

Există 2 tipuri de erbicidare în plantațiile de zmeur:

-erbicidarea preemergentă

-erbicidarea postemergentă

 

  1. Erbicidele preemergente se dau în general primavara devreme înainte de răsărirea buruienilor sau în orice perioadă a anului. De regulă se dau imediat după prelucrarea solului cu freza sau cu sapa pe solul afanat, curat de buruieni.

Atentie! Erbicidele preemergente distrug doar buruienile care urmează sa răsară din sămânţă sau în fază de cotiledoane.

Dintre erbicidele preemergente pentru combaterea dicotiledonatelor și o parte dintre monocotiledonate sunt

  • SULTAN 50 SC – Doza 0,5 l/ha în 300 l apa pentru buruieni din sămânţă sau 1,5-2l/ha în 300 l apa pentru buruieni răsărite până la 10 cm.
  • SENCOR Liquid 600 SC în doză de 0,9 l / ha în 250-300 l apă înainte de plantare sau 0,5 l/ha după plantare.
  • VENZAR 500 SC – DOZA 1,2-1,5 L/HA IN 250-300 L APA
  • RACER 25 ECDOZA 2,5-3 L /HA.

De obicei pentru un efect cât mai bun erbicidele preemergente pentru dicotiledonate se dau împreuna cu un erbicid pentru monocotiledonate.

Dintre erbicidele preemergente pentru monocotiledonate utilizate la zmeur sunt:

  • PENDIGAN 330 EC – doza 4-5 l/ha în 300-400 l apa
  • STOMP AQUA sau STOMP 330 EC : DOZA: 2-3 L/HA în 300 l apa (nu se recomanda aplicarea pe randul de plante decat in afara vegetatiei.)
  • FRONTIER FORTE: DOZE: 0,8-1 L/HA
  • DUAL GOLD 960 EC: 1,5 l/ha
  • Fusilade forte: 1 l/ha in 300 l apa

Este important ca erbicidele preemergente să fie încorporate în sol imediat după aplicare prin irigare sau frezare ușoară a intervalelor (10-12 cm).

 

  1. Erbicidele postemergente se dau pe vegatație de obicei în primele faze de crestere a buruienilor sau când acestea ajung la 10-15 cm înalțime.

Pentru dicotiledonate cele mai folosite erbicide la zmeur pe rand și pe interval în faza de vegetație a zmeurului sunt enumerate mai jos.

KERB 50 W in doza de 5 kg/500 l apa in primele faze de vegetatie a buruienilor, plantele de zmeur trebuie sa aiba minim 3-4 frunze dezvoltate.

TITUS 25 DF sau Safari – 40-60 g/ha in primele faze de vegetatie a buruienilor.

Lontrel 300 EC : 500 ml/1 ha pe inteval cu grija sa nu fie atinse plantele de zmeur mai ales in primele faze de vegetatie. Majoritatea soiurilor rezista la Lontrel insa exista soiuri mai sensibile cum e Polka, Laska sau Tulameen.

Betanal Expert se aplică începând de la stadiul de cotiledoane până la apariția a 4 frunze adevărate ale buruienilor. Se recomandă a se aplica 3 tratamente secvențiale pe sezon, la doza de 1,2 l/ha, în stadiul de cotiledon al buruienilor sau 1,5 l cand buruienile sunt mai mari. Volumul de soluție necesar este de 200-400 l/ha, în funcție de echipamentul utilizat. Intervalul între erbicidările secvențiale este de 7-10 zile.

Basagran Forte este un erbicid cu aplicare postemergentă, buruienile trebuie să fie răsărite şi să se afle în faza de 2 – 4 frunze dar nu in primele faze cand rasar drajonii. Este recomandat ca tratamentul să se realizeze când temperatura aerului este mai mare de 15°C şi umiditatea aerului mai mare de 40%.

 

Erbicide postemergente pentru monocotiledonate la zmeur

Monocotiledonatele (plante sau buruieni cu frunza îngustă sau graminee: pir, costrei, mohor, meişor, odos, coada vulpii, hirusor) se combat foarte usor pe vagetatie la zmeur in orice vaza de crestere fara sa afecteze negativ plantele cultivate.

Cele mai utilizate erbicide pentru monocotiledonate sunt: Pantera 5 EC, Leopard, Fusilade Forte 150 EC, Agil 100 EC sau Select Super. (Dozele se vor respecta de pe ambalaj similare cu cele de la vita de vie sau pomi sau arbusti)

Erbicidarea totala pe intervale cu un erbicid total pe baza de glifosat: Glifotim, Glyfos, Glifogan, Round-up sau altele. Se vor folosi 2 cartoane mari de 2 m latime x 1 m inaltime sau placi de policarbonat de catre 2 persoane care vor merge in paralel cu cel ce erbicideaza cu vermorelul. Atentie! Nu se foloseste atomizorul la erbicidat in acest caz. Dupa erbicidare toate buruienile verzi vor muri in cateva zile si astfel campul poate sa ramana curat cateva luni. Este cea mai ieftina si eficienta metoda de erbicidare.

 

Intretinerea solului sub forma de intervale înierbate.

Cel mai practicat mod de întreţinere a intervalelor este sub formă de benzi înierbate.

Înierbarea intervalelor se poate realiza prin însămânţare cu specii monocotiledonate de vigoare mica (Lolium) sau trifoi. Nu se recomandă lucerna care poate fi un concurent important al plantelor de zmeur.

Pe cale naturală înierbarea se poate face prin cosiri repetate cu motocoasa sau tractorul cu cositoare în faţă sau în urma tractorului (nu în lateral pentru a nu se apropia mult de plante).

Este cea mai recomandata forma de intretinere a intervalului din anul 2-3 de la plantare pentru o recoltare usoara in perioadele cu precipitatii si deasemenea pentru a pastra un sol sanatos is cat mai fertil.

Este important ca buruienile de pe interval să nu ajunga în stadiul de sământa pentru a nu determina însămantarea între plante pe rând și imburuienarea rândului.

Întreținerea solului pe randuri în plantațiile de zmeur

Realizat cu Lumia Selfie

Pe rând, în funcţie de modul de conducere a plantelor, se lucrează solul  manual cu sapa manuala dacă cultura este condusă sub formă de tufe, unde distanţa de plantare permite intervenţie printre tufe sau nu se lucrează deloc la conducerea în benzi, nefiind posibilă lucrarea solului fără afectarea tulpinilor roditoare şi în formare.

Lucrarea manuala cu sapa poate fi efectuata cu sapa manuala in primii ani de la plantare doar după răsărirea drajonilor.

În culturile clasice cu benzi fructifere pe rând solul se întreține prin erbicidari cu erbicide preemergente inainte de irigare sau prin pliviri repetate înainte ca buriuenile să depășească 15-20 cm înălțime.

Primavara devreme intervalele odata cu taierile intervalele se vor grebla iar resturile vegetale se vor aprinde afara din teren.

Echipa specialistilor de la Pepinierele Hida va doreste succes. Mai jos asteptam întrebari sau sugestii referitoare la acest subiect.

 

Print Friendly

3 Comments

  1. Nicolescu Mihai februarie 9, 2017
    • pepiniere februarie 12, 2017
      • Nicolescu Mihai februarie 13, 2017