Cultura capsunului

TEHNOLOGIA DE CULTURA A CAPŞUNULUI

                                                                            Dr. ing. Nelu Orlaie

            Căpşunul este specia pomicolă care poate produce peste 20-25 tone de fructe la hectar (în ţările vestice chiar peste 35-40 tone datorită unor fertilizări  puternice pe care noi nu le recomandăm) şi se poate cultiva în majoritatea zonelor din România.

          Alegerea soiurilor

           În România se cultivă în prezent pe aproape 70% din suprafaţa cultivată cu căpşuni, soiul Premial, urmat de Redgauntlet, Dana şi Elsanta. În ultimii ani au în ceput să fie lansate în cultură soiurile Magic, Real şi Coral. Pe suprafeţe mici se mai întâlnesc soiurile: Senga Sengana, Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioada) şi altele. S-a observat, în ultimii ani, în plantaţiile înfiinţate de românii care au lucrat în Italia sau alte ţări vestice şi care au adus plante din plantaţii comerciale, cu plasa, două din cele mai păgubitoare boli: Verticillium şi Phytophtora cactorum.

          Pe plan mondial cele mai răspândite soiuri sunt Honeoye, Elsanta, Camorosa, Marmolada, Chandler, Darselect.

          Soiuri precum Fresno, Madamme Moutot, Talisman, Tioga, Aiko, Totem, Brio, Pajaro, Bogota şi multe altele, citate în unele lucrări, nu se mai găsesc în cultură de zeci de ani probabil unele fiind dispărute şi din colecţiile ştiinţifice din ţară.


TEHNOLOGIA DE CULTURĂ ÎN SISTEM CLASIC

          Distanţele de plantare

          În funcţie de sistema de maşini agricole folosită în plantaţie, distanţele de plantare variază între 70 şi 90 cm între rânduri şi 25-30 cm între plante pe rând. Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează manual, se poate reduce distanţa de plantare între rânduri la 60-65 cm. Plantarea se face pe rânduri echidistante. Sistemul de plantare în benzi noi nu îl recomandăm având posibilităţi minime de mecanizare.

          Plantarea

          Se poate face manual sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri.

          Plantarea manuală este cea mai răspândită şi cu rezultate bune la prindere, deşi este mai costisitoare. Plantarea manuală se poate face cu plantatoare speciale în formă de U, cu sapa sau uneori cu plantatoare în formă de lingură. Nu se vor folosi plantatoarele conice care se folosesc în legumicultură.

          Plantarea se face după o irigare prealabilă cu una-două zile înainte de plantat sau după o ploaie, când terenul s-a zvântat la suprafaţă.

          Se marchează terenul cu ţăruşi, la distanţele de plantare între rânduri, iar apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plante pe rând. Dacă nu sunt marcate sforile, se face o măsură pe care o folosesc muncitorii la primele câteva zeci de plante. Se creează foarte repede obişnuinţa iar apoi plantarea va decurge uşor fără să mai fie nevoie de măsură. Dacă se face plantarea cu plantatorul special de căpşuni plantele nu se mai mocirlesc şi nu se mai fasonează rădăcina, aceasta fiind fasonată în momentul plantării. Dacă se plantează cu lingura de plantat sau cu sapa, se fac gropile înainte iar apoi se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă până la nivelul coletului. După plantare mugurele central trebuie să fie la nivelul solului.

          Greşeli care se fac frecvent la plantare:

Copca (gropiţa) din pământ nu este suficient de adâncă şi vârful rădăcinilor se îndoaie în sus.

Mugurele central (inima) rămâne cu 1-2 cm deasupra solului şi plantele înrădăcinează greu sau se usucă.

Mugurele central este îngropat uşor în pământ şi planta se usucă.

Solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are un bun contact cu solul şi plantele sufere în dezvoltare sau se dezvoltă mucegaiuri pe rădăcină.

Nu se udă plantele după plantare şi acestea se ofilesc.

          Plantarea mecanică, se face cu maşina de plantat răsaduri de legume MPR 5 sau MPR6, sau altă maşină de plantat răsaduri, iar concomitent se realizează şi udarea. Plantele trebuie fasonate înainte, frunzele şi rădăcina, iar după plantare urmează o verificare a tuturor plantelor şi se corectează manual greşelile de plantare. În ţările din vest, în special în SUA, sau perfecţionat maşini care plantat care realizează o  plantare relativ uniformă. Totuşi, cele mai multe plantaţii, chiar şi în ţările vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării mecanice este mai scăzut, având în vedere cauzele enumerate mai sus şi este necesară, după două săptămâni de la plantare, completarea golurilor.

          Perioada de plantare

          În România se plantează, în general, plante proaspete recoltate din pepinieră şi plantate direct în câmp. Avem astfel două perioade de plantare:

-         toamna, între 15 septembrie şi 15 octombrie şi

-         primăvara, în intervalul 10-30 aprilie.

          În funcţie de condiţiile climatice ale fiecărui an şi de zona în care se plantează căpşunul, aceste intervale pot să difere cu câteva zile, mai devreme sau mai târziu. În general, înfiinţarea plantaţiilor cu plante proaspete prezintă dezavantajul că terenul este ocupat câteva luni în plus faţă de plantarea de vară şi nu se obţine o producţie de fructe în primul an.

          Plantarea de vară se face în lunile iulie-august, cu plante recoltate primăvara timpuriu şi păstrate în depozite frigorifice, aşa numitele plante „frigo”. Avantajul este că se obţine o producţie de fructe în anul următor. Există şi posibilitatea înfiinţării de plantaţii de căpşuni cu plante ”frigo” foarte bine dezvoltate, numite A+ , care plantate în luna mai asigură o producţie de fructe după 6-8 săptămâni de la plantare. În România plantele „frigo” se importă şi sunt mult mai scumpe.

1

1

1

1

1

1

1

1

Lucrări de întreţinere în anul I

 

          Completarea golurilor

          Se face după două săptămâni de la plantare cu plante din acelaşi soi. La plantarea manuală, dacă s-au respectat normele de plantare prinderea este de peste 99% astfel că nu mai este necesară completarea golurilor.

          Eliminarea inflorescenţelor şi stolonilor

          Apariţia a 1-2 inflorescenţe la plantele de căpşuni, în primul an de plantare, poate să ducă la epuizarea plantei şi la o slabă diferenţiere în anul următor. Aceste inflorescenţe se elimină mai ales la plantaţiile înfiinţate în primăvară. Dacă plantaţia s-a făcut toamna devreme, am avut o toamnă lungă şi plantele s-au dezvoltat foarte bine se pot lăsa să producă în primăvara următoare. Apariţia filamentelor, care produc plante noi, influenţează negativ dezvoltarea plantelor dacă nu sunt eliminate. Odată cu prăşitul manual se vor elimina inflorescenţele şi filamentele apărute. Dacă folosim plante „frigo” de tip A+, se elimină numai prima sau uneori a doua inflorescenţă, apoi plantele se lasă să producă.

          Lucrările solului

          În primul an se fac două-trei praşile mecanice şi două-trei praşile manuale în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Dacă nu s-au folosit erbicide preemergente numărul praşilelor poate fi mai mare, în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Trebuie să menţionăm, că plantele de căpşun, având o înrădăcinare superficială, sunt concurate puternic de buruieni, astfel că terenul trebuie menţinut curat.

          Tratamente fitosanitare

          În primul an se fac trei-patru tratamente, în funcţie de starea fitosanitară a plantaţiei. Bolile şi dăunătorii căpşunului, precum şi tratamentele care se aplică sunt prezentate în capitolul destinat acestor aspecte.

          Irigarea

          În prezent, în zona Satu-Mare, unde se obţine aproape 70% din producţia de căpşuni din România se folosesc sisteme de irigare pe suprafeţe mici. Totuşi noi nu recomandăm să se facă plantaţii comerciale dacă nu este asigurată o sursă de apă pentru irigare. În timpul verii, atunci când nu avem precipitaţii naturale, se recomandă să se facă o udare la fiecare 7-10 zile în funcţie de starea de aprovizionare a solului cu apă. În timpul formării fructelor se udă la 3-7 zile. Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin picurare. Irigarea prin aspersiune prezintă avantajul că este mai uşor de folosit, dar necesită norme mai mari de apă şi un control mai strict al bolilor. Irigarea prin picurare necesită norme mai mici de apă, aduce apa la rădăcină, presiunea bolilor este mai mică dar îngreunează mult lucrările mecanice şi manuale existând riscul să tăiem conductele de udare.

Lucrările de întreţinere în plantaţiile pe rod

          Eliminarea frunzelor uscate se face primăvara devreme prin greblarea plantaţiei. Este o lucrarea obligatorie care favorizează pornirea plantelor în vegetaţie şi reduce rezerva de boli. Frunzele uscate se adună, se scot din plantaţie şi se ard.

          Întreţinerea solului curat de buruieni şi afânat se face prin trei-patru praşile mecanice şi două-trei praşile manuale. Folosirea erbicidelor este tratată în capitolul special destinat acestui aspect.

          Combaterea bolilor şi dăunătorilor

          Descrierea pr.0.023incipalelor boli precum şi substanţele folosite sunt prezentate în capitolul „Bolile căpşunului”. Se fac anual între patru şi şapte tratamente complexe în funcţie de starea fitosanitară a culturii şi condiţiile climatice specifice fiecărui an.

 

           Mulcirea

          Prin mulcire se elimină riscul ca fructele să vină în contact cu solul, să se murdărească de pământ (la căpşun fructele nu se pot spăla înainte de valorificare), se reduce riscul unei infecţii puternice cu Botrytis (putregaiul cenuşiu) şi se împiedică parţial dezvoltarea buruienilor.

          Mulcirea se face în sistemul clasic cu paie. În general, în Germania, Austria, Polonia şi ţările nordice se practică preponderent mulcirea cu paie, în timp ce în alte ţări, mari producătoare de căpşuni din Europa, în special în Spania, Italia, Franţa se foloseşte mulciul din folie neagră de polietilenă. La mulcirea cu paie se va avea în vedere ca paiele să fie balotate şi depozitate în anul precedent producţiei. În cazul mulcirii cu folie neagră este obligatorie combinarea mulciului cu irigarea prin picurare. Folia şi instalaţia de picurare se poziţionează înainte de plantare.

          Mulcirea cu paie se face în aprilie-mai şi constă în aşternerea unui strat de paie cât mai aproape de plante şi printre plante pe rând. Această lucrare poate să înceapă în momentul înălţării inflorescenţelor şi poate continua până la formarea primelor fructe. Se pot folosi paie de orz sau grâu care să nu fie mucegăite.

 

Eliminarea stolonilor

          Se face odată cu praşilele mecanice să manuale. În sistemul clasic se pot lăsa una sau două plante care să înrădăcineze aproape de plantele mamă asigurându-se o densitate mai mare de plante pentru anul următor. Dacă lăsăm să crească plantele fiice printre rânduri vom obţine „iarbă de căpşuni” şi nu vom avea decât o producţie foarte modestă. Mulţi ani, în unele zone, sau recoltat mereu stoloni pentru înfiinţarea de plantaţii noi din vechile plantaţii comerciale şi astfel s-a ajuns la producţii de 4-5 tone de căpşuni la hectar în loc de 20-25 de tone.

          Cosirea frunzişului

          Se face după recoltare. Se cosesc frunzele bătrâne cu atenţie pentru a nu rănii mugurele central. Frunzişul se reface repede după o irigare sau o ploaie. Această lucrare se execută când menţinem cultura de căpşuni timp de doi sau trei ani de producţie. Se elimină cu această ocazie şi o parte din rezerva biologică de boli şi dăunători. Frunzele cosite se greblează, se scot din plantaţie şi se ard.

          Fertilizarea

          Se face în funcţie de aprovizionarea solului şi îngrăşămintele organice aplicate la pregătirea terenului. Se vor folosi aproximativ:

-         azot: – 100-120 kg/ha substanţă activă (s.a.)

-         fosfor: – 55- 60 kg/ha s.a.

-         potasiu: 100-150 kg/ha s.a.

          Se preferă îngrăşămintele îmbogăţite cu diferite elemente, în special magneziu şi zinc.

Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care 1/3 se dau toamna (cele cu fosfor şi potasiu) şi restul primăvara.

          Irigarea

          Udările se fac cu norme mici de apă de 300-350 mc/ha la irigarea prin aspersiune şi 100-120 mc/ha la udarea prin picurare.

          Perioada optimă de menţinere a unei plantaţii

          Deşi, în ţara noastră, în cultura clasică s-a menţinut cultura de căpşuni 4-7 ani, rezultatele au demonstrat că o producţie economică se poate obţine doar în primii doi ani de producţie. Producţia maximă de fructe se obţine în primul an de producţie (anul doi de plantare) şi o producţie satisfăcătoare în anul doi sau uneori anul trei de producţie. Începând din anul trei fructele sunt mici, producţia scăzută, atacul bolilor şi dăunătorilor mult mai mare. În ţările vestice se practică, pe suprafeţe mari, cultura anuală a căpşunului în asolamente legumicole.

          Recoltarea

          În funcţie de soi şi tehnologia de cultură aplicată se obţin în România producţii medii de 12-20 tone în majoritatea zonelor de producţie şi producţii de 20-30 tone în plantaţiile intensive. Recoltarea se face dimineaţa sau seara direct în caserole de plastic. Fructele se recoltează cu o codiţă de 1-2 cm.

    

 Forţa de muncă necesară la recoltare

          La o producţie medie de 15 tone/ha un muncitor poate recolta 8-10 kg/oră. Perioada de recoltare este de aproximativ cinci săptămâni. La început producţia pe plantă este 30-40 g, iar în săptămâna 2-3 producţia creşte până la 100-150g, în funcţie de soi. În săptămâna 4-5 producţia scade din nou la 50-80g/plantă. Se poate astfel aproxima un necesar de 7-8 culegători la începutul şi sfârşitul perioadei de recoltare şi o suplimentare cu patru culegători în toiul recoltării.

           Ambalaje

          Recomandăm pentru recoltare şi comercializare caserole de plastic de 500g. În aceste caserole se recoltează direct din câmp pe două sau trei calităţi. După recoltare, caserolele cu fructe se aşează în lădiţe şi sunt transportate imediat din câmp.

           Păstrarea şi transportul

          În cazul valorificării zilnice a recoltei, fructele de căpşun se pot păstra în încăperi răcoroase timp de 24 de ore. Se pot transporta pe distanţe scurte cu un camion obişnuit, acoperit. Se va evita expunerea fructelor la soare. În cazul în care nu se poate valorifica producţia imediat se face o pre-răcire a fructelor până la 8-10° C în camere frigorifice iar transportul fructelor pe distanţe lungi se face cu un camion frigorific. În acest fel producţia se menţine la parametrii optimi până la trei zile.

          În general, în România, desfacerea nu creează probleme datorită producţiei mici de căpşuni. Cu toată creşterea suprafeţelor cultivate şi a producţiei, în România, se obţine o producţie de 0,5 kg fructe de căpşuni/locuitor, din care o parte se exportă din zona Halmeu. Veniturile obţinute din cultura căpşunului sunt mult mai consistente decât cele obţinute de tinerii români plecaţi la cules de căpşuni în Spania.