TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A ZMEURULUI

 

Identificarea suprafeței pentru cultură

polkaZmeurul necesită un teren însorit, cu o buna mișcare a aerului, cu umezeală suficientă, ferit de vânturile puternice și de temperaturile foarte scazute din timpul iernii. În plantațiile înființate pe pantele cu expoziție sudică fructele se coc mai repede cu 7-8 zile, comparativ cu cele situate pe pante nordice. În aceeasi locație, conditiile de microclimat si de sol pot fi foarte diferite.

De aceea, pentru înființarea unei plantatii pe suprafete mari, arealul se poate testa timp de doi-trei ani, cultivând o suprafață mai mică de zmeur. În acest caz sunt obligatorii analizele de sol privind conținutul în diferite elemente chimice și pH-ul.

Zmeurul se dezvoltă cel mai bine pe solurile lutoase, bine drenate, bogate în materie organică, în general cu un humus de peste 2,5% și cu o bună capacitate de reținere a apei. Specia se poate cultiva și pe solurile mai nisipoase, dar în condiții de irigare.

Nu se vor infiinta plantatii de zmeur pe soluri reci și argiloase, unde există tendința de băltire a apei, deoarece cultura va fi compromisă înca din primii ani. Pe aceste soluri se poate planta zmeurul doar cu condiția asigurării unui drenaj corespunzator și, eventual, plantarea pe straturi înălțate.

Planta premergatoare

Cerealele păioase pot fi bune premergatoare pentru zmeur, mai ales dacă se face o erbicidare totală dupa recoltat și răsărirea buruienilor. Alte premergatoare pot fi leguminoasele, care lasă terenul îmbogățit în azot și, în general, curat de buruieni. Legumele timpurii, care se recoltează in timpul verii, pot fi o alta soluție.

Se evită urmatoarele premergatoare: cartofii, rosiile, vinetele sau ardeii, din cauza riscului infecției cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună. Acolo unde exista zmeur sau mur din flora spontană în preajma plantației, acesta se va elimina prin mijloace mecanice sau prin erbicidare pe o raza de cel puțin o sută de metri.

ACHIZITIONAREA PLANTELOR

plante zmeurPlantele de zmeur se procură din timp, din pepiniere autorizate, care sunt controlate și autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru Controlul Semințelor și Materialului Săditor și de Unitățile Fitosanitare județene.

Nu se folosesc plante de proveniență necunoscută sau recoltate din plantații îmbătrânite de zmeur, care poartă bolile și dăunătorii specifici din plantația mamă.

Zmeurul se poate planta atât toamna, cât și primăvara, însă numai dupa ce s-au luat toate măsurile ce garantează aplicarea unei tehnologii care să respecte nevoile acestei specii în cultură.

Pregătirea terenului

Analiza solului este necesară inainte de înființarea plantatiei. pH-ul optim este de 6,5 dar zmeurul se poate cultiva în condiții bune și la un pH între 6 si 7. Daca acesta nu este corespunzator, se poate face o corecție prin aplicarea amendamentelor. Potasiul, fosforul și magneziul se administrează concomitent cu pregatirea terenului înainte de plantare, iar îngrășămintele cu azot se aplică la cateva saptamani de la pornirea în vegetație.

Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 60-80 de tone, se risipeste pe toată suprafața sau pe rândul unde urmează să fie plantat zmeurul și se încorporează în sol cu freza.

Având în vedere durata mare de viață a unei plantatii, de circa 12-15 ani, înainte de plantare este bine sa se faca o aratură de desfundare, la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca mamă (stratul nefertil) se aduce la suprafață se va face doar o aratură mai puțin adancă.

În funcție de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu. În general, se asigură: P2O5 – 100-250 unitați/ha; K2O – 200-300 unitați/ha; MgO – 80-100 unitați/ha. Aceste date sunt orientative, știind ca o parte din solurile din Romania sunt bine aprovizionate cu potasiu.

Inainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri. 

Înființarea culturii

Distanța de plantare între rânduri variază în funcție de vigoarea soiului, de puterea de drajonare, de fertilitatea solului și de modul de conducere a plantației. La soiurile viguroase, cu putere mare de drajonare, se lasă o distanță mai mare. În general, aceasta este de 3-3,3 m, când se lucrează mecanizat cu tractor mare și de 2,5-2,8 m, când se lucrează cu un motocultor. Între plante, pe rând, se lasă 0,4-0,8 m, în functie de capacitatea de drajonare.

Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe o lungime de maxim o sută de metri, pentru a usura recoltarea și scoaterea lădițelor în capătul rândurilor, la drumurile de acces.

Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru a le rehidratata, sau să se mocirlească. Plantarea se face manual în rigole deschise, mecanic sau cu cazmaua.

Drajonii de zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos față de nivelul la care s-au dezvoltat în pepiniera. Daca se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu și vor emite drajoni puțini și de slabă calitate. Planta se asează cu rădăcina răsfirată, care se acoperă apoi cu pamant, iar solul se tasează ușor în jurul plantei.

La plantarea de primavară apare riscul deshidratării, daca nu plouă în primele zile dupa plantare, în acest caz fiind necesare udări.

Funcţie de nivelul de aprovizionare a solului se vor efectua fertilizarea cu 60-80 t gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat şi 400-500 kg sare potasică/ha. Desfundatul se face la 40-50 cm, cu subsolaj.

Plantarea drajonilor se efectuează toamna sau primăvara foarte timpuriu.

După plantare, drajonii se muşuroiesc şi se scurtează la nivelul muşuroiului sau bilonului.

Sistemul de conducere.

Majoritatea soiurilor de zmeur necesită sistem de susţinere

Cel mai utilizat sistem este spalierul cu două sau trei sârme duble, fixate de stâlpi din beton sau lemn. Primul rând de sârme se aşază la 60 cm faţă de sol, iar cel de-al II-lea la 1,2 m de sol. Pentru soiurile cu port înalt se foloseşte spalierul cu trei rânduri de sârme distanţate la 50 cm una de alta.

În acest sistem se realizează benzi continui cu lațime de 40-50 cm.

Cultura sub formă de gard fructifer se realizează fără sistem de susţinere. Se folosesc soiuri cu tulpini erecte groase (The Lathan, June, Indian Summer etc. care se autosusţin. Densităţile mari, în ambele cazuri, conduc la producţii calitativ inferioare.

Conducerea sub formă de evantai pe spalier sau araci (fig. 8). Tulpinile se palisează în poziţie aproape orizontală, jumătate într-o parte jumătate în cealaltă.

Întreţinerea solului

În plantaţiile de zmeur se recomandă ogorul lucrat, iar începând din anul al II-lea se poate şi erbicida însă cu precauţie. Aceasta, deoarece sistemul radicular al zmeurului este puternic ramificat şi superficial şi nu suportă nici un fel de concurenţă.

Doar în primul an după plantare se pot folosi culturi intercalate de talie mică şi care se recoltează timpuriu (fasole, mazăre, cartofi, spanac, salată).

Fertilizarea de întreținere se face în funcție de fertilitatea solului, de condițiile climatice ale anului respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot trebuie facută cu cea mai mare atentie.

O fertilizare unilaterală determină, în multe plantatii, dezvoltarea excesiva a plantelor, productii slabe si probleme fitosanitare (aparitia bolilor și, uneori, creste frecventa dăunătorilor).

Fertilizarea organică de întreținere poate asigura un echilibru de nutriție a plantelor și un nivel de fertilitate a solului corespunzător în toata perioada menținerii plantației pe același teren.

  • Fertilizarea minerală. În general, la zmeur, se recomandă îngrășămintele complexe. Cel mai bun echilibru în nutriția plantelor îl asigură îngrășămintele de tipul 1-2-3, adică cu un continut mai mic de azot, mediu de fosfor și ridicat de potasiu. Pe solurile bogate în potasiu se pot folosi și îngrășăminte de tipul 1-2-2 sau 1-2-1.

La dozele pe care le recomandăm în continuare se va ține cont de substanța activă din îngrășământ. De exemplu, la un îngrășământ complex  de tipul 5-10-22 vom avea în sol 5 kg N, 10 kg fosfor (P2O5) și 22 kg potasiu (K2O).

  • Fertilizarea cu azot. Ca aspect general, cu cât un soi este mai viguros cu atât se administrează mai putin azot. Se va evita, în orice caz, administrarea tardivă a îngrășămintelor cu azot, în timpul verii, fiindcă vor împiedica maturizarea lemnului și, deci, iernarea corespunzatoare a plantelor.

Întreaga doză se poate aplica la pornirea în vegetație sau se poate fracționa în două: o doză se da la pornirea în vegetație si alta la începutul înfloritului. La soiurile remontante, doza se va fractiona obligatoriu în două.

Pe terenurile reci, primăvara se pot manifesta cloroze momentane, din cauza lipsei de azot. În acest caz, se vor folosi forme usor accesibile de azot, se pot suplimenta îngrășămintele cu maxim 10% și se pot face stropiri cu îngrășăminte foliare, care aduc un aport foarte mic de N în plantă, însă ajută plantele să depășească mai usor momentele dificile la pornirea în vegetatie.

CANTITATI DE AZOT RECOMANDATE

Cantitățile se stabilesc în functie de vigoarea soiului, de tipul de sol și de condițiile climatice. În zonele în care regimul pluviometric în perioada de vegetație este mai mare de 350 mm: se dau 50 kg s.a./ha în plantațiile tinere de 1-2 ani si 25 kg s.a./ha în plantatiile cu vigoare moderată.

În plantațiile foarte viguroase (datorita fertilizării din anul precedent) nu se mai administrează azot sau se aplica maxim 10-15 kg s.a./ha.

În zonele cu regim pluviometric slab se folosesc:

– 100 kg N s.a., în plantațiile tinere de 1-2 ani aplicat în două reprize: primavara foarte timpuriu si la începutul verii;

– 75 kg N s.a./ha în plantatiile cu dezvoltare moderată;

– 40 kg N s.a./ha în plantatiile foarte viguroase.

 

  • Fertilizarea fosfatică. Pentru fertilizarea de întretinere se folosesc, în mod obișnuit, doze de 70-100 kg/ha s.a., în diferite forme de îngrășământ complex sau sub forma de superfosfat. Pe solurile calcaroase și în solurile reci se recomandă fosfatul amoniacal, care este mai ușor asimilabil în aceste condiții nefavorabile.

Epoca de aplicare: în cursul iernii, pâna la pornirea în vegetație, în cazul superfosfatului, sau la pornirea în vegetație, în cazul îngrășămintelor complexe.

  • Fertilizarea potasică. Potasiul este necesar în cantități de 150-250 kg s.a./ha, ținând totuși cont de aprovizionarea solului cu acest element. Astfel, pe solurile bogate în potasiu doza se reduce cu pâna la 50-60%.
  • Fertilizarea cu magneziu. În multe plantatii de zmeur se observă o carență în magneziu a plantelor. De aceea, recomandăm folosirea îngrasamintelor complexe, îmbogațite cu magneziu, în general 3-8%, care asigură un aport suplimentar de magneziu, suficient pentru majoritatea solurilor din România.

Acolo unde carența de magneziu este puternică, se poate aplica sulfatul de magneziu (în general 16% MgO), o formă ușor solubilă care asigura echilibrarea nutritiei plantelor.

  • Fertilizarea organică. Pentru a păstra nivelul și calitatea humusului din sol se recomandă o fertilizare cu gunoi de grajd la fiecare 2-3 ani. Gunoiul se aplică la suprafața solului și se încorporează ușor în sol. Se utilizează 25-30 tone gunoi de bovine bine descompus, toamna târziu sau în cursul iernii.

Alte tipuri de îngrășământ organic: gunoiul de pasare, în cantitate de 10 tone/ha; gunoiul de cal, 25-30 tone/ha; gunoiul de ovine, circa 10-15 tone/ha. Atentie: nu se aplica gunoi proaspat.

Irigarea culturii

Volumul de sol explorat de radaciniile plantelor de zmeur este relativ scăzut, zmeurul având o înradacinare destul de superficială.

Astfel, în majoritatea zonelor din România, este necesar un aport suplimentar de apa, în timpul verii, prin irigare.

Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje și dezavantaje pentru cultura zmeurului: prin aspersiune și prin picurare.

  • Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină și asigură o buna aprovizionare cu apa a solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafață cultivată. Alt avantaj este acela ca spală și împrospatează foliajul.

Dintre dezavantaje menționăm: consumul mare de apă pe unitatea de suprafață și favorizarea dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii si fructelor, în special Botrytis, Didymella si Clandosporium.

În functie de aprovizionarea cu apă a solului și de tipul de sol, în timpul verii, se fac 1-2 udari săptămânal pe solurile mai grele și 2-3 udări/saptamânal pe solurile mai ușoare, cu norme de 200-250/ha (20-25 mm).

  • Irigarea prin picurare (localizată) se folosește tot mai mult pe plan mondial. Se poate face prin conducte îngropate sau la suprafața solului, pentru care se folosesc norme mici de udare, dar cu o frecvență mai mare.

O udare cu 10-15 mc/ha/zi timp de trei zile consecutiv poate asigura umiditatea corespunzatoare la nivelul rădăcinii.

 

Tăierile. – În primăvara anului următor plantării, tulpinile se scurtează la 0,8-1 m lungime, se îndepărtează şi ramurile purtătoare de rod pentru fortificarea sistemului radicular şi stimularea drajonării.

Începând cu anul al II-lea, se vor înlătura tulpinile de 2 ani care au rodit (imediat după recoltare). Totodată, se înlătură şi tulpinile anuale de vigoare slabă.

Primăvara, după trecerea pericolului de îngheţ, tulpinile se răresc (12-16 buc/m liniar) şi se scurtează la 1,5-1,7 m. Tulpinile soiurilor din grupa Malling, la care mugurii de rod se formează, în general, pe treimea superioară nu se scurtează.

La soiurile remontante tăierile se fac după aceleaşi criterii ca şi la cele obişnuite, cu deosebirea că după maturarea fructelor din prima recoltă se înlătură vârful care a rodit.

 

Bolile și dăunatorii zmeurului

 

Bolile cele mai frecvent întâlnite sunt:

1.Rugina zmeurului: boala se recunoaşte după pustulele galbene-roşiatice la început, iar mai târziu negre, care apa pe faţa inferioară a frunzelor. Frunzele atacate puternic se usucă prematur. Boala se combate adunând frunzele atacate şi arzându-le. Dacă frunzele nu s-au strâns în momentul atacului, această lucrare trebui făcută obligatoriu toamna, când se şi distrug.

2.Uscarea lăstarilor de zmeur: ciuperca atacă lăstarii pe care apar prin lunile iulie-august pete albăstrui, care cu timpul se măresc din ce în ce mai mult. Ca urmare a atacului, vârfurilor se usucă, frunzele cad prematur, iar pe scoarţa lăstarilor apar răni adâncim în urmă cărora începe expofilieri. Combaterea constă în tăierea şi arderea tulpinilor atacate, stropirea cu zeamă bordelează 1.5% şi sterilizarea solului cu acetat de calciu.

3.Putregaiul cenuşiu: pe marginea frunzelor şi pe fructe apare un strat de putregai cenuşiu, pâslos, pufos, format din conidiofori aşezaţi compact. Fructele atacate se veştejesc, putrezesc şi îşi pierd din gust şi culoare. Boala este transmisă de la un fruct la altul. Pentru a opri răspândirea bolii se vor strânge şi distruge fructele atacate.

 

Dăunătorii cei mai periculoşi şi mai frecvenţi sunt:

1. Viermii zmeurului: Insectele adulte apar primăvara în lunile aprilie-mai, când atacă florile de cireş, prun. Mai târziu trec pe zmeur, rod frunzele tinere şi găuresc bobocii florali. Florile atacate avortează. Pe la jumătatea lunii mai, femelele depun în fiecare floare câte un ou. Larva ieşită din ou distruge fructul. Iernează ca pupă sau ca insectă adultă, la  5-10 cm adâncime în pământ.

Mijloacele principale de combatere sunt: săparea solului pe o rază de 50 cm în jurul tufei de zmeur, în timpul când larvele se transformă în pupe sau în timpul iernii, strângerea gândacilor prin scuturarea coardelor în repetate rânduri şi omorârea lor, adunarea fructelor atacate în coşuri care se acoperă cu o pânză deasă; adunarea larvelor care ies din fructe de pe fundul coşului, de unde se iau şi se distrug; stropirea plantaţiile începând de la dezmugurire şi repetând-o din 8 în 10 zile până la inflorire cu insecticide de ingestie: Verde de Paris (0.15%), var (0.3%), fluorosilicatul de bariu (0.75%) sau prăfuirea cu DDT (5.5 %)

 

2.Molia zmeurului: Omizile atacă mugurii în perioada de umflare, înainte de deschidere, când pătrund în ei şi le mănâncă tot conţinutul rămânând doar solzii. Omizile care apar se hrănesc o vreme cu receptaculul florii apoi se retrag în cioturile bătrâne de zmeu, unde iernează. Ca mijlocul de combatere se execută tăiatul ramurilor bătrâne, primăvara până la umflarea mugurilor, apoi se stropesc plantele cu insecticide de contact: sulfat de anabazină (0.15 %), plus săpun (0.4%), sau var (1%)

3.Gărgăriţa zmeurului: Primăvara timpuriu, adulţii ies din locurile de iernare şi atacă părţile tinere ale zmeurului şi căpşunului cu muguri, frunze. Combaterea se face la fel ca la vierme.

 

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Bolile care provoacă cele mai mari pierderi sunt:

– pătarea brună a lăstarilor (Didynella applanta), antracnoza (Elsinoe nelleta) şi putregaiul cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Combaterea acestor boli se realizează prin măsuri de igienă culturală şi tratamente fitosanitare.

 

Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la zmeur

COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR LA ZMEUR ȘI MUR

Nr.

Crt

 Perioada aplicării Boala sau dăunătorul Denumirea comercială a produsului Conc. % Doza

Kg,l/ha

1 Deschiderea mugurilor

1-10 aprilie

Antracnoza (Elsinoe veneta), pătarea brună-violacee a ramurilor (Didymella applanata), făinare (Sphaerotheca macularis) Champ 77 wg

 

0,5% 50 g/10 l apa
2 Înfrunzire

15-30 aprilie

Antracnoza, Didymella, musculița galicolă a tulpinilor (Lasioptera rubi), afide, insecte defoliatoare Champ 77 wg

Foliq Ascovigor

Se dau separat la interval de 2-3 ore

 

0,4%

0,4%

 

40 g/10 l apa

40 ml/10 l apa

3 Înălțarea inflorescențelor 1-10 mai Putregaiul cenușiu, rugină, antracnoză, septorioză, Didymella, gândacul zmeurului (Byturus tomentosus), insecte defoliatoare, acarieni Topsin 70 WDG+

Dithane M45+

Calypso 480 sc+

FOLIQ Kombimax

0,1%

0,2%

0,02%

0,4%

10 g/10 l apa

20 g/10 l apa

1,8 ml/10 l apa

40 ml/10 l apa

4 Scuturarea petalelor

15-30 mai

Antracnoza, făinare, rugina, septorioza, Didymella, gărgărița florilor (Anthonomus rubi) musculița galicolă, Score 250 ec +

Shavit F 72 WDG+

Mospilan 20 SG

FOLIQ Micromix

0,025%

0,2%

0,025%

0,2%

 

2,5 ml/10 l apa

20 g/10 l apa

2,5 g/10 l apa

20 ml/10 l apa

 

5 Legarea fructelor

Inceput iunie

Boli de radacina si de frunze (la nevoie se da in sistemul de irigare prin picurare) Aliette 80 wg +

Ridomil Gold MZ+

FOLIQ Makro P

0,25 %

0,2 %

0,5 %

25 g/10 l apa

20 g/10 l apa

50 ml/10 l apa

6 Fructe verzi

Mijloc de iunie

Putregaiul cenușiu Bravo 500 SC +

Topsin 70 wdg+

Micromix

0,2%

0,1%

0,2%

20 ml/10 l apa

10g/10 l apa

20 ml/10 l apa

7 După recoltare (august – sept.) Antracnoză, septorioză, pătarea brună-violacee, insecte defoliatoare Champ 77 wg

Foliq Micromix

Se dau separat la interval de 2-3 ore

0,3%

0,015

 

30 g/10 l apa

20 ml/10 l apa

 

Dăunătorii cei mai periculoşi sunt: gărgăriţa mugurilor de zmeur (Anthonomus rubi-idaei), gândacul mic al florilor de zmeur (Byturus tomentosus), acarienii etc. Combaterea acestora se face la avertizare cu insecticide specifice existente în comerţ.

zmeur fructeRecoltarea fructelor. Zmeura se recoltează la maturitatea de consum, deoarece această specie nu are perioadă de postmaturaţie.

Recoltarea fructelor se face manual, fără receptacul sau cu tot cu receptacul, în ambalaj de capacităţi mici (0,1-0,5 kg), care se aşază în lădiţe. Zmeura este un fruct excesiv de perisabil, de aceea se va manipula, transporta şi depozita cu mare precauţie. Când este destinată industrializării, recoltarea se poate face şi în găleţi, iar depozitarea în butoaie închise ermetic.

Totuşi, 3-5 zile se poate păstra în depozite frigorifice la temperatura de 0°C şi U.R. de 80-90%.